Lecturile, filmele si documentarele vizionate, practicile yoghine aritmice si cufundarea intr-un imaginal colectiv la care contribuisera si intalnirile cu cativa yoghini mai mult sau mai putin suspecti, oricum ciudati, pe care reusisem sa le vanez intempestiv si hai-hui prin tara, au avut ca efect zamislirea unui teritoriu imaginar si fabulus in care ma cufundam cu volulpatea, disperarea, si nostalgia unui paradis pierdut. Visat.
Aceasta indie interioara s-a nascut mai-nainte de experienta indiei reale -reale!?-, insotind-o, amestecandu-se cu ea intr-un chip inseparabil.
sâmbătă, 26 martie 2011
marți, 22 martie 2011
de pe malurile Begheiului pe malurile Gangelui
Rishikesh - Patria Yoghinilor.
Am ajuns pe seara in Rishikesh, dupa ce autobuzul pentru turisti - din care am fost dati jos imediat la iesirea din Delhi, si care a fost schimbat urmand o logica nearistotelica, cu un local bus - a gonit ca un bondar metalic printre serpentinele ce incepeau a se desfasura la poalelle Himalayiei.
Luam o motor-riksha - pentru care nu m-ai avem puterea sa ne tocmim, pana la Lakshman Jhula Bridge. Aici coboram si traversam Gangele pe o imensa punte suspendata. Mai trece cate un scooter, in rest localnicii merg amestecandu-se pestrit cu turistii in doua siruri disciplinate. Puntea e suficient de lata cat se te opresti si, dupa ce cumperi niste bile din aluat de la copiii si femeile ce te intampina la capete, sa le arunci in unda verzuie in care inoata un banc de pesti barosani, care, asa cum iute te obisnuiesti in India, isi cersesc pranzul. Pe cablurile de sustinere mai atarna cate o maimuta ce asteapta, la randul ei, momentul prielnic ca sa castige atentia.
Tragem la o pensiune, cu interioare ce imita marmura. O fi un soi de gresie din partile locului. Indianul, puber si gras, ce face oficiile de gazda ne ia in primire cu o ploaie scurta de intrebari. E perspicace, retine, face conexiuni. N-ai zice ca e real interesat de oaspetii sai, isi face treaba de 'gazda'cu un oarece zel nascut din plictiseala si monoton. Ne spune entuzaismat si oarecum mandru ca a mai gazduit un roman cu ceva vreme in urma.Un roman care ulterior a devenit swami intr-un ahram aici in Rishikesh. Nu stiu daca sa-i cred toate povestile, indienii sunt mari 'povestitori', ii zambesc amabil asa cum am invatat la Psihologie. Intre timp, prietena lui Dog, Simona, da in micuta biblioteca din veranda peste un volum cu versuri de Emeniscu. Istorioara indianului devine dintr-o data interesanta.
Compatriotul cu pricina, nu e altul deact Narcis Tarcau, unul din discipolii lui Grieg, pe care il vazusem la o conferinta in Timisoara. Omul, cica si-a intemeiat un ashram, chiar in buricul yoghin al Indiei,in Rishikesh, ce a avut un real succes pentru occidentalii ce perinda malurile Gangelui, si care, din invidie dar si din inadecvare la principiile morale ale locurilor, a fost efectiv expulzat Mai precis, intr-o buna dimineata Swami Narcis Vivekananda a inceput s-o prezinte pe Swami Iubitica practicantilor. Pentru ascetii din Rishikesh, acest lucru este intolerabil. Si l-au poftit afara cu alai cu tot. Romanu' insa nu s-a descurajat, si-a mutat ashram si acareturi o zvarlitura de bat mai incolo, in Thailanda, unde face salutul Soarelui si al Lunii, bine mersi si acum.
Aruncam rucsacii intr-un colt si facem un dus rapid sa prindem apusul undeva aproape de malurile Gangelui.
Ne nimerim pe ghaturile din fata unui ashram. Swamii si preoti brahmani oficiaza puja. Soarele a apus dupa voia lui, fara sa ne astepte. Lumini plutesc pe apa in corabiile de frunze ce poarta ofranda. Acorduri de sitar si incantatii unduiesc vazduhul. Vesnicia se lasa cantata. Un ceai, undeva sus pe o terasa, noaptea luminoasa a cosmosului invaluind si imbratisand zeita Terra peste ape...
A doua zi trezire de dimineata devreme, ne continuam drumul spre Dharmashala, unde trebuie sa fim la data fixa pentru cursul de Vippasana.
Am ajuns pe seara in Rishikesh, dupa ce autobuzul pentru turisti - din care am fost dati jos imediat la iesirea din Delhi, si care a fost schimbat urmand o logica nearistotelica, cu un local bus - a gonit ca un bondar metalic printre serpentinele ce incepeau a se desfasura la poalelle Himalayiei.
Luam o motor-riksha - pentru care nu m-ai avem puterea sa ne tocmim, pana la Lakshman Jhula Bridge. Aici coboram si traversam Gangele pe o imensa punte suspendata. Mai trece cate un scooter, in rest localnicii merg amestecandu-se pestrit cu turistii in doua siruri disciplinate. Puntea e suficient de lata cat se te opresti si, dupa ce cumperi niste bile din aluat de la copiii si femeile ce te intampina la capete, sa le arunci in unda verzuie in care inoata un banc de pesti barosani, care, asa cum iute te obisnuiesti in India, isi cersesc pranzul. Pe cablurile de sustinere mai atarna cate o maimuta ce asteapta, la randul ei, momentul prielnic ca sa castige atentia.
Tragem la o pensiune, cu interioare ce imita marmura. O fi un soi de gresie din partile locului. Indianul, puber si gras, ce face oficiile de gazda ne ia in primire cu o ploaie scurta de intrebari. E perspicace, retine, face conexiuni. N-ai zice ca e real interesat de oaspetii sai, isi face treaba de 'gazda'cu un oarece zel nascut din plictiseala si monoton. Ne spune entuzaismat si oarecum mandru ca a mai gazduit un roman cu ceva vreme in urma.Un roman care ulterior a devenit swami intr-un ahram aici in Rishikesh. Nu stiu daca sa-i cred toate povestile, indienii sunt mari 'povestitori', ii zambesc amabil asa cum am invatat la Psihologie. Intre timp, prietena lui Dog, Simona, da in micuta biblioteca din veranda peste un volum cu versuri de Emeniscu. Istorioara indianului devine dintr-o data interesanta.
Compatriotul cu pricina, nu e altul deact Narcis Tarcau, unul din discipolii lui Grieg, pe care il vazusem la o conferinta in Timisoara. Omul, cica si-a intemeiat un ashram, chiar in buricul yoghin al Indiei,in Rishikesh, ce a avut un real succes pentru occidentalii ce perinda malurile Gangelui, si care, din invidie dar si din inadecvare la principiile morale ale locurilor, a fost efectiv expulzat Mai precis, intr-o buna dimineata Swami Narcis Vivekananda a inceput s-o prezinte pe Swami Iubitica practicantilor. Pentru ascetii din Rishikesh, acest lucru este intolerabil. Si l-au poftit afara cu alai cu tot. Romanu' insa nu s-a descurajat, si-a mutat ashram si acareturi o zvarlitura de bat mai incolo, in Thailanda, unde face salutul Soarelui si al Lunii, bine mersi si acum.
Aruncam rucsacii intr-un colt si facem un dus rapid sa prindem apusul undeva aproape de malurile Gangelui.
Ne nimerim pe ghaturile din fata unui ashram. Swamii si preoti brahmani oficiaza puja. Soarele a apus dupa voia lui, fara sa ne astepte. Lumini plutesc pe apa in corabiile de frunze ce poarta ofranda. Acorduri de sitar si incantatii unduiesc vazduhul. Vesnicia se lasa cantata. Un ceai, undeva sus pe o terasa, noaptea luminoasa a cosmosului invaluind si imbratisand zeita Terra peste ape...
A doua zi trezire de dimineata devreme, ne continuam drumul spre Dharmashala, unde trebuie sa fim la data fixa pentru cursul de Vippasana.
berea dinanintea plecarii...
Berea dinaintea plecarii am luat-o la Biblioteca, in Cismigiu. Afara vreme cainoasa. Cele cateva zile de alergatura, vaccinuri si stampile incununate cu o bere. Sarbatorim! Suntem cu pasaportul in buzunar, vizele ne fac sa ne simtim mandri; sunt ca niste decoratii, niste medalii decernate pentru niste lucruri pe care abia urmeaza sa le aflam si infaptuim.
Maine vom fi deja plecati. Un autocar pana la Istambul. De acolo alte mijloace de transport ne vor purta prin Turcia, Iran, Pakistan si in sfarsit India. O-mare-de-nestiut...
Bem Timisoreana, sa ne amintim de unde a plecat totul. E usor drojdita, afara e frig, cui ii pasa!? Zambete tampe, zambete de invingatori! :)
Maine vom fi deja plecati. Un autocar pana la Istambul. De acolo alte mijloace de transport ne vor purta prin Turcia, Iran, Pakistan si in sfarsit India. O-mare-de-nestiut...
Bem Timisoreana, sa ne amintim de unde a plecat totul. E usor drojdita, afara e frig, cui ii pasa!? Zambete tampe, zambete de invingatori! :)
o alta bere in calea destinului meu
As spune ca aventura a inceput o data cu nelinistile si cautarile din adolescenta, Eliade deschisese in mine poftirile si dorurile gangetice, ori si mai devreme cu traducerile si cele cateva tratate de yoga pe care tata le tinea dosite si invaluite in oarece mister. Dar la fel de bine, urmand o cauzalitate haioasa, se poate afirma ca berea cu pricina continea in potentialitatea ei racoroasa tot ce avea sa urmeze.
Asadar berea aburind pe o masa din Complexul Studentesc, intr-o dupa-masa de toamna. Timisoara. Baietii mei de la Rudolf Walther - unde eram angajat ca educator si lucram dupa un orar abracadabrant : o saptamana da, una nu!, s-au plictisit deja de footbal, au incheiat si baza pe seama unuia sau altuia, stau raspanditi prin pavilioanele fetelor si privesc absent la telenovele, adulmecand mirosuri pubere, cozile de la sape si harlete se odihnesc prin livada, doar ochiul vigil al domnului director scruteaza, sondeaza,supravegheaza invizibil din spatiul sau presupus.
Berea e rece, savuroasa, ieftina! Mustatile se umezesc. Gandurile nefocalizate, umbla, cauta aiurea. Fete sexy, tricouri cu inscriptii destepte, cate un pletos facandu-si de lucru la motorul lasat afara, concentratie mica de ciudati azi. Plictiseala. 'Echipa' se strange in cele din urma, desi se remarca absente.
Petre, colegul de apartament si fost coleg la psiho, povesteste fara prea mare succes ceva despre Vasile Lovinescu si Rene Guenon. Aprinsele discutii si interpretari la trilogia Stapanul Inelelor s-au epuizat pe moment ori inca stau sa se nasca.
Pe scena bahica de la Roma, asa se numeste terasa la care stam, isi face aparitia, o fosta colega psi insotita de un tip barbos ce pare a fi prietenul ei. Ii invitam la masa, desi fara prea mare chef. Pe barbos il cheama: Dog! Ciocnim o bere. Interactionam la modul masculin. O alta bere. Si inca una! Ne cunoastem :)
La un moment dat noii veniti dau de veste ca se pregatesc sa plece in India pentru vreo 6 luni. Plecarea e peste vreo trei, patru saptamani...
Luni, la serviciu, seful recapituleaza de fata cu mine: " inteleg ca ai iesit in weekend la o bere, da!?, si acolo te-ai intelnit cu o fosta colega si prietenul ei- Dog!- gresesc!?, care si-au anuntat mirobolanta calatorie per pedes pe meleagurile lu' Bharata. Nu-l cunosti pe tip, nu sti cum ajungi, nu sti cat stai si ce faci acolo, nu ai bani pusi deoparte si nu prea ai habar ce te asteapta,inteleg bine!? Si mai vad ca vi azi la mine la prima ora sa-mi explici proiectul tau si sa semnam hartiile...- Dom'le, ce angajati mai am si eu!!"
Cateva zile mai tarziu, o alta terasa, acelasi Complex Studentesc. Protagonisti: cei trei calatori, alti prieteni - timisoreni sedentari, berea.
- Mai, m-am hotarat, am si facut ceva miscari in directia asta, vin si eu cu voi in India!...
-...! Sincer, chestia cu India am aruncat-o doar asa, si nu te-am luat in serios cand ne-ai spus ca te incearca, da' daca ti-ai incheiat socotelile si la serviciu, hai sa mergem :)
- Hai noroc si Doamne ajuta!
Asadar berea aburind pe o masa din Complexul Studentesc, intr-o dupa-masa de toamna. Timisoara. Baietii mei de la Rudolf Walther - unde eram angajat ca educator si lucram dupa un orar abracadabrant : o saptamana da, una nu!, s-au plictisit deja de footbal, au incheiat si baza pe seama unuia sau altuia, stau raspanditi prin pavilioanele fetelor si privesc absent la telenovele, adulmecand mirosuri pubere, cozile de la sape si harlete se odihnesc prin livada, doar ochiul vigil al domnului director scruteaza, sondeaza,supravegheaza invizibil din spatiul sau presupus.
Berea e rece, savuroasa, ieftina! Mustatile se umezesc. Gandurile nefocalizate, umbla, cauta aiurea. Fete sexy, tricouri cu inscriptii destepte, cate un pletos facandu-si de lucru la motorul lasat afara, concentratie mica de ciudati azi. Plictiseala. 'Echipa' se strange in cele din urma, desi se remarca absente.
Petre, colegul de apartament si fost coleg la psiho, povesteste fara prea mare succes ceva despre Vasile Lovinescu si Rene Guenon. Aprinsele discutii si interpretari la trilogia Stapanul Inelelor s-au epuizat pe moment ori inca stau sa se nasca.
Pe scena bahica de la Roma, asa se numeste terasa la care stam, isi face aparitia, o fosta colega psi insotita de un tip barbos ce pare a fi prietenul ei. Ii invitam la masa, desi fara prea mare chef. Pe barbos il cheama: Dog! Ciocnim o bere. Interactionam la modul masculin. O alta bere. Si inca una! Ne cunoastem :)
La un moment dat noii veniti dau de veste ca se pregatesc sa plece in India pentru vreo 6 luni. Plecarea e peste vreo trei, patru saptamani...
Luni, la serviciu, seful recapituleaza de fata cu mine: " inteleg ca ai iesit in weekend la o bere, da!?, si acolo te-ai intelnit cu o fosta colega si prietenul ei- Dog!- gresesc!?, care si-au anuntat mirobolanta calatorie per pedes pe meleagurile lu' Bharata. Nu-l cunosti pe tip, nu sti cum ajungi, nu sti cat stai si ce faci acolo, nu ai bani pusi deoparte si nu prea ai habar ce te asteapta,inteleg bine!? Si mai vad ca vi azi la mine la prima ora sa-mi explici proiectul tau si sa semnam hartiile...- Dom'le, ce angajati mai am si eu!!"
Cateva zile mai tarziu, o alta terasa, acelasi Complex Studentesc. Protagonisti: cei trei calatori, alti prieteni - timisoreni sedentari, berea.
- Mai, m-am hotarat, am si facut ceva miscari in directia asta, vin si eu cu voi in India!...
-...! Sincer, chestia cu India am aruncat-o doar asa, si nu te-am luat in serios cand ne-ai spus ca te incearca, da' daca ti-ai incheiat socotelile si la serviciu, hai sa mergem :)
- Hai noroc si Doamne ajuta!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)